Respiră-mi pneuma și-o curăță de suflul altora ca mine
Vorbește-mi semantici în limbi pe care nici să nu le pot percepe
Plăsmuiește-mi dumnezei în care să cred și spre care să mor
Dezbracă-mi pieile și-mi pune-o alta, primordială
Construiește-mi teleologii și metalogici din frânturi disparate de haos
Insuflă-mi animă și-o circulă prin limfa încă netulburată de perversiuni mitotice
Resuscitează-i pe toți cei ce-au încetat de mult să fie eu
Dar nu-i mai lăsa să-mi păteze hipocampul cu istorii alternative
Fă abstractul să-și transpire imperturbabilul adăpost din masa mea amorfă de idei
Și lovește în concret până ce cuvintele mele își plâng sensurile celor ce-mi aruncă o ureche
Vindecă-mi glaucomul social și excită-mi empatia să pot simți existențele celor care fiind, nu au fost îndeajuns
Hrănește-mă cu răspunsurile unor întrebări pe care nu le voi pune vreodată și învață-mă epistemologia uitării
Creează-mi estetici reciclând bucăți de Narcis căzute în dizgrație
Și poate cel mai important, să nu blestemi pe Cel ce ne-a revelat Voința Pură de Cunoaștere.
Mă încred ție
Căci Tu mi-ai fost
Îmi ești
Și îmi vei fi mereu
Oglindă,
