Dan

-de omul care scrie pamflete-

I

         Dan se trezi într-o bună dimineața și realiză subit că vroia să scrie o nuvelă. Nu avusese înainte prea multe tangențe cu literatura, înafara celor câteva câteva cărți de consum pe care obișnuia să le răsfoiască prin tren, atunci când făcea naveta până în oraș, ca să urmeze cursurile Liceului Teoretic “Nicolae Teslea”. Uneori mai obișnuia să citească câte puțin din cărțile date ca bibliografie la orele de română, dar asta doar înainte de culcare, pentru a-și grăbi somnul.

         Nu se știe de ce Dan a avut așa de brusc revelația că ar trebui să scrie. Băiatul era și a fost din totdeauna o fire pragmatică, introvertita ba chiar de multă ori anostă. Artele îl pasionau la fel de mult ca filozofia, adică deloc. Ciudați oameni, filozofii ăștia, gândi el. Stau toată ziua și se gândesc la problemele existențiale, scriu reguli și constantări care sună așa de inteligent când le citești prima oară, dar care, studiate în profunzime, se dovedesc a fi niște amărâte de fraze care se înțeleg de la sine, deci, redundante prin simpla lor evidențiere. În plus, filozofii sunt permanent niște oameni așa de triști!.

         Dan stătu în pat vreo 15 minute, încercând să realizeze de ce vroia neapărat să scrie. Sentimentul apăsător îl trăgea precum o piatră de moară spre vâltoarea gândurilor, vâltoare în care nu cădea decât în încercarea de a rezolva o problemă la matematică sau de a-și aminti primele 27 de zecimale ale lui pi. Spre fericirea lui, însă, salvarea fu alarma de la telefon ce începu strident să-l anunțe că este vremea să se scoale din pat. La 18 secunde, deci cu 7 secunde întârziere față de cum era obișnuit, mama sa veni să sublinieze ideea enunțată anterior de ceas.

         - Scoală, nesimțitule, e ora 6 și tu nici măcar nu ai mâncat! În fiecare dimineață trebuie să vin să te cobor eu cu forța din pat, că de n-aș fi eu, tu ai dormi până după-amiaza. Pentru ce-ai alarmă la porcăria aia? Întrebă mama retoric, arătând spre telefon.

         Lui Dan nu-i pasă de cuvintele aspre primite de la mama sa. El voia să scrie o nuvelă. Fixat pe obsesia sa creaționistă cât se poate de neobișnuită, se spălă pe dinți încercând să găsească un subiect bun pentru ce urma să scrie. Își mânca micul dejun tăcut, alături de mama sa, dar îndată ce îl temina, în loc să mulțumească, îi spuse acesteia:

         - Mamă, eu vreau să scriu o nuvelă.

         - Ce-ți veni? Întrebă mama sa cu un ton care trăda atât șocul cât și lipsa de încredere.

         - Nu știu. M-a trăznit. Vreau s-o termin până la toamnă.

         - Și despre ce o să fie, mă rog, nuvela ta?

         - Nu știu, despre... chestii. Atâta știu momentan, trebuie neapărat să o scriu.

         - Tu nu realizezi că oamenii care scriu sunt oameni citiți, oameni cultivați, nu de-alde tu, care stai toată ziua cu nasu-n culegeri de matematică? Înafară de lucrări științifice, n-ai citit o carte în viața ta.

         - Îmi pasă? Răspunse Dan cu nonșalanță.

         - În fine. Spor la treabă.

         Dan se ridică și ieși din apartament cu ghiozdanul în spate. Astăzi era ultima zi de liceu. Așteptă răbdător în stație autobuzul, în timp ce calcula mintal viteza cu care se deplasează un automobil ideal, perfect sferic, în vid, capabil să-l ducă pe băiat din fața blocului până în fața liceului în t=60 secunde. Fu întrerupt de Alexandru, colegul său bătăuș:

         - Ce faci, bă! Îl salută Alex, lovindu-l în glumă peste umăr.

         - V=0.56 m/s... aaaa, adică, bine, tu ce faci?

         Colegul său se depărtă cu o expresie de dezgust, murmurând:

- Ciudatule...

Autobuzul veni, însă, la timp, și Alexandru își schimbă ținta, racolând un tânăr cu păr lung ce se așeză în spatele autobuzul. E vina lui. Gândi Dan. Dacă nu vrea să fie batjocorit pe seama părului, ar trebui să se tundă.”

         Cu toate acestea, Dan fu din nou prins în capcană mintală pregătită de obsesia sa. Încercă în zadar să făurească un personaj potrivit pentru tipul său de nuvelă. În plus, nici nu știa ce tip de nuvelă ar trebui să scrie. Oricum totul trebuia să se muleze perfect pe subiect. Stai, ce subiect? Cum ce subiect? Subiectul nuvelei. Care nuvelă? Aia pe care vroiai tu s-o scrii. Pe bune? Despre ce-i vorba? Cum adică, despre ce-i vorba? La asta te gândeai în autobuz. Dar n-am nicio idee...

         În fine, revenind. Dan încerca în zadar să făurească un personaj, să găsească un subiect și să aleagă un tipar pe care să-l folosească în scrierea nuvelei, așa că într-un final decise să se întoarcă la problema sa ipotetică.

         Ajuns la liceu, fu întâmpinat de diriginta care îl întâmpină cu o bucurie atât de falsă încât îl făcu pe Dan să creadă că totul era înregistrat cu niște camere ascunse, pentru a fi difuzat pe un post prost de televiziune. Strașnică actriță, la cei 60 și mulți de ani, diriga... După ce îl prezentă, pentru a 3-a oară tuturor profesorilor, părinților și directorilor, având totuși grijă să-i enumere numeroasele premii primite la olimpiade și concursuri naționale și internaționale de matematică și fizică, diriginta îl întrebă în fața tuturor ce vroia să facă în vara asta, acum că a câștigat premiul I pe clasă cu media 10 pe linie și este cât se poate de evident că peste doi ani va termina șef de promoție. Dan îi răspunse scurt:

         - Eu vreau să scriu o nuvelă.

         Diriginta insistă: 

         - Și despre ce o să fie nuvela ta, cumva vreun science-fiction interesant,  avem oare, noi, printre noi, un nou Asimov?

         - Nu știu.

         Dan plecă de la liceu cu un teanc de diplome la subraț. Urcă pașnic, că deobicei, în autobuz, doar că de data asta se gândi mai intens la dilema să scriitoriceasca.

Ce dumnezeu aș putea să scriu la nuvela asta a mea? E clar, trebuie să fie diferit de mine , foarte diferit, altfel pot să fiu acuzat că-i autobiografie... Să vedem, e vorba despre...despre...despre un personaj...care...care are un conflict interior.  Dan realiză că ideea sa era atât de generală încât funcționa ca o definiție a speciei. Nu, nu merge? Bine, atunci e vorba despre un puști, de-o vârstă cu mine. Dan contura în mintea sa imaginea unui tânăr înalt, brunet si- Era șaten... În mintea lui Dan se forma imaginea unui tânăr înalt, șaten cu ochii verzi- Ce ochi verzi visezi, bă? Erau căprui toată ziua, că la lumina păreau verzi, asta-i altceva. Dar poartă ochelari, asta știu sigur. Și e de ocupație... pictor! Nu, altceva, asta e prea comun...  Muzician... nu, sau în fine, lasă, să zicem că știe să cânte puțin la chitară... Dan încă mai avea traume de pe vremea când mama sa îl obligă să meargă la câteva ore de pian. După ce profesoara recunoscută internațional pentru răbdarea ei îl plesni peste palme, Dan o plesni ca răspuns peste față și fugi acasă. Avea atunci doar 8 ani. Știu! Era scriitor, ba mai mult, pamfletist! Dan nu putea să sufere pamfletiștii. Nu pot să sufăr pamfletiștii. Dintre toți membrii ăștia ciudați ai speciei artiștilor, pamfletiștii mi se par cei mai stupizi și ipocriți. Toată ziua fac haz de necaz, batjocorind situații și persoane de parcă ei ar fi cu ceva mai presus . Dar parcă nu pot să-i dau numai trăsături negative. Dan se decise să îi lase personajului câteva calități, așa că îi dădu o parte din pasiunea sa pentru real. Vrea să fie medic, și așa biologia e cea mai puțin știință dintre științe. Dar îi plac și restul științelor. E o struțocămilă, asta e clar. Dan încercă apoi să găsească un nume bun pentru struțocămila sa. Trebuie să sune slav... Bogdan...nu...Vlad...nu... Ștefan! Da, asta rămâne, Ștefan.

Dan se hotărî: avea să scrie o nuvelă despre Ștefan, pamfletist cu aspirații de medic, are ca hobby cântatul la chitara și primul capitol este despre el cum citește una dintre creațiile sale la cenaclu.

Scurtă prezentare a caracterelor tipice de liceu

Puține ecosisteme urbane sunt mai interesante decât jungla liceală. Dominată de forma geometrică universal caracteristică lui  homo sapiens sapiens, paralelipipedul, jungla liceală este locul de întâlnire a două clase la fel de complexe și variate:  homo hormonalis  și homo pedagogicus. Homo hormonalis, tema documentarului de astăzi, poartă numele popular de adolescent  și este caracterizat de numeroase frustrări și complexe, acesta reprezentând stadiul metamorfic dintre  homo sugacius (copilul de țâță) și homo tristus(adultul).

            Viața în liceu este determinată de două mari perioade: oră și pauză. Dacă ora reprezintă perioada de hibernare, în care fauna se retrage în siguranță formațiunilor paralelipipedice numite clase, pauză (mult mai scurtă decât ora) este momentul când ecosistemul își arată adevărata complexitate și frumusețe.

            Natura lui homo hormonalis impune adunarea sa în haite, indivizii dintr-o haită aparținând, deobicei, aceleași specii. Haitele au tendința de a se ignora reciproc, excepții fiind momentele când indivizii acestora apelează la principala sursă de hrană a liceului, magazinul, unde se produc altercații violente și zgomotoase și dansuri complexe pentru supremație teritorială. 

            O specie întâlnită des în liceu este scliphositae comunae. Denumită popular pițipoanca de rând, aceasta este caracterizată de culori stridente pe care le afișează printr-o serie de veșminte menite să atragă potențiali parteneri. Adunându-se deobicei în grupuri de câte 3, scliphositae comunae populează holurile liceului, făcându-și simțită prezența prin ciripituri dese și lipsite de coerență.

Adeseori sunt observate în compania lui masculus depopulatae sau băiatu’ lu’taticu. Deși aspectul variază, mersul caracteristic asemănător struțului și atitudinea pe care o afișează fac din această specie una dintre cele mai ușor de observat. Într-o eternă dorința de a-și etala “jmecheria” și “valoarea”, masculus depopulatae atacă alte specii pe care le consideră “fraeri”, ascultă manele cu volumul la maxim în clasă, în ciuda faptului că “ei nu e maneliști” sau se lauda cu noul BMW seria 1310 cumpărat de tatăl, care, printr-o coincidență, e milionar.

            Observăm, în prezența lui masculus depopulatae numeroși indivizi cu un aspect sportiv, intodeauna decorați cu simboluri reprezentând un V, 3 linii paralele sau o pumă. Fotbalisticul obsesio (microbistul în stadiu terminal) trăiește doar pentru ora de sport, momentul în care adevăratul său comportament de primată este subliniat de eterna sa fugă după un obiect sferic. Specia cunoaște toate echipele, jucătorii, mingile, terenurile, tehnicile, rezultatele și pronosticurile și se folosește de aceste cunoștiințe în toate discuțiile pe care le poartă. Ca metoda defensivă împotriva acestor discursuri, care, neîntrerupte, pot continua nelimitat, se poate apela la o întrebare de cultură generală ce va ameți și va speria microbistul, determinându-l să se retragă în cercul său de prieteni.

            Dar să trecem la o altă specie! Scliphositae superba se hrănește cu laude și complimente. Înzestrată natural cu un aspect atrăgător, aceasta îl ascunde sub un strat gros de fond de ten. Cercetătorii nu au reușit să determine dacă aceasta este o secreție proprie, dar masca de scliphositae superba este folosită în industria militară ca material antiglonț și rezistent la explozibili. Adesea indivizii acestei specii pot fi observați făcând lasciv schimb de salivă cu membrii ai speciei masculus depopulate pentru afișarea statului superior. Intelectul variază de la individ la individ, de la -0 la un unul mediu spre superior. De menționat că această specie prezintă ego de dimensiuni galactice, determinadu-le să stea 80% din timp admirându-și propriul profil de Facebook și bârfind cu scliphositae comunae și vidus personalitae despre o altă scliphositae superba.

            Roind în jurul speciei menționate anterior, vidus personalitae și-au adaptat aparatul bucal pentru simbioza dintre acestea și scliphositae superba, câștigându-le numele de pupincuriste. Acestea hrănesc scliphistae cu lingușeli și complimente, primind ocazional înapoi resturi ce au rol de a vindeca temporar numeroasele complexe și stima de sine scăzută. Pot fi diferențiate prin mișcarea lor circulară, ca de satelit, în jurul individului țintă, și prin corul dezorganizat de “pisiiii ce frumiii ești, mulțuuuu, fatăăăăăă” și cerșitul lor disperat după atenție.

            Asemănătoare lui vidus personalitae, iedera pedagogicus (sau lipitoarea de profesori) are ca sursa de hrană notele. Aceasta și-a adaptat, de asemenea, aparatul bucal, prezentând o limbă cu o parte mătăsoasă, pentru lingușeli, și altă țepoasă, pentru turnătorie, specia apelând la metodele menționate în scopul obținerii hranei. Lipitoarea de profesori prezintă o encefalizare redusă, ce o obligă astfel să învețe mecanic, uitând complet lecția după 4-6 ore sau dacă e întreruptă când recită. În cazul în care o altă specie superior intelectual atentează la sursa ei de hrană, lipitoarea devine agresivă și încearcă să îndepărteze competitorul prin țipete stridente și degete introduse în ochii profesorilor. Țipătul de iederă pedagogicus este folosit pentru sirene și alarme, fiind dovedit de oamenii de știință să paralizeze și să indispună.

            Masculus sentimentalus este și în ziua de astăzi o dilemă. Aspectul său variază, deși de cele mai multe ori seamănă cu cel de masculus depopulatae, mai puțin etalarea disperată a averii. Un intelect mediu spre superior determina atracția acestora către arte, în special poezie și proza romantică. Aceasta, aspectul îngrijit și sociabilitatea dezvoltată creează o compabilitate cu speciile venus melancholica, pe care masculus sentimentalus o ignora, preferând indivizii de scliphositae. Pot fi observați foarte greu, din cauza abilității lor dezvoltate de camuflaj, dar odată descoperiți, aceștia relaționează bine cu orice specie.

            Venus melancholica (romantica incurabilă) este o specie reprezentată de indivizi introvertiți, gânditori și complexați dar inteligenți și, de asemenea, atrași de artă. Având tendința să se îndrăgostească de câte o persoană diferită la fiecare 16 secunde, aceasta prefera să motiveze lipsa de succes în viață sentimentală prin stima scăzută de sine și numeroasele complexe datorate comparărilor cu scliphositae superba. Venus melancholica are reacții adverse la complimente, astfel, când le vei lăuda aspectul plăcut și natural, te vor numi mincinos și se vor retrage în sfera lor de pesimism. Sensibilitatea lor exagerată a ajutat cercetătorii în calcularea a numeroase mase atomice.

            Opus lui venus melancholica, diva credubilis este o specie rară, cu un aspect deteriorat și neplăcut, dar cu o atitudine de scliphositae superba. Adesea este văzută purtând veșminte provocative ce strică pofta de mâncare celorlalți indivizi. În lipsa de vidus personalitae, Betty cea urâtă se va lăuda singură și va apela la propria gamă de țipete stridente și înalte pentru cerșitul de atenție. Se presupune că acest spectacol de șunci revărsate și chiloți tanga are rol defensiv, asemănător emisiilor de sconcs, împotriva speciei ce urmează a fi prezentată.

            Extremisticus absurdus are nutriție mixotrofă. Partea parazita se hrănește din numeroasele dispute și indispuneri pe care le generaza folosindu-se de colții lor ascuțiți și ghearelor menite să sfâșie prada destul de naivă să nu-l ignore. Partea saprofită absoarbe cheful și forța vitală a cadavrelor didactice care au ghinionul să cadă într-una dintre numeroasele sale capcane. În ciuda caracterului său agresiv, specia prezintă un intelect superior și o cultură vastă, în special cea istorică, fiind capabilă să relaționeze cu alte specii de același nivel intelectual. Discuțiile sunt adeseori inteligente și satisfăcătoare, cât timp nu sunt în contradictoriu. Numit și Micul Hitler, specia prezintă un fascinant cult al personalității și este una dintre puținele cu o parte artistică ascunsă cu succes de caracterul său acid și plin de ură față de orice nu coincide propriilor opinii

Însoțindu-l adeseori pe extremiticus absurdus, specia pletosus hipsterio este definită de contradictorii și numeroase conflicte interioare. Îmbrăcat în culori mohorâte și un hanorac purtat multe zile consecutiv, roacherul de calculator prezintă o coamă de lungimi medii, de culoare blondă sau șatena și, în 60% din cazuri, ochelari. Este un consumator avid de jocuri video și dulciuri în exces, în ciuda aspectului sau de scândură cu păr. Deși prezintă un intelect mediu spre superior, pletosus hipsterio aspiră să fie medic, programator, scriitor, muzician, astronaut, mizantrop, filantrop, gigolo, soț fidel, tată, mamă, bunic și câine, toate în același timp. Caracterul său nehotărât determină mediocritatea caracteristică și pesimismul întrecut doar de reprezentații venus melancholica. Având ca trupă de suflet Led Zeppelin sau Pink Floyd, specia prezintă o obsesie pentru propriile gusturi muzicale pe care și le susține și le promovează cu fanatism. Deși nu știe decât 4 acorduri și 3 melodii, el este chitarist. Alimentat de dorința sa perpetuă de a avea dreptate, folosește adeseori în argumentările sale tehnica sofismului, care scapă neobserva, deobicei. Individ interesant, dar prea complicat și orgolios, poate fi găsit în diferite cenacluri literare, unde batjocorește restul de specii prin pamflete de un umor mediocru.  

Pletosus metalistos este ușor de observat datorită coamei supradezvoltate, tricoului intodeauna negru cu trupa favorită de melodic progressive death black gridcore heavy metal și numeroasele priviri îndreptate asupra lor. Indivizii de masculus depopulatae și fotbalisticus obsesio i-au dat denumirea populară de Satanilă. Coama ce are rol de buzunar, armă, sursa de hrană și marsupiu reprezintă un motiv de mândrie pentru indivizii acestei specii, de multe ori etalând-o nonșalant împreună cu pletosus hipsterio și venus metalistae prin mișcări bruște ale capului. Cercetătorii considera acest dans tribal dezlănțuit de muzică metal o formă de comunicare și relaționare în haită, adeseori stabilindu-se ierarhii în funcție de lungimea coamei și viteza de rotație a acesteia. Specie sociabilă, cu intelect mediu spre superior și înclinații muzicale, pletosus metalistos relaționează bine cu indivizii de pletosus hipsterio și extremisticus absurdus, în compania cărora este văzut adesea. Obsesia lui Satanilă  este metalul, care trebuie să fie omniprezent în toate domeniile, de la pasta de dinți la prezervative. Prezintă o atracție continua către venus metalistae.

Venus metalistae (sau metalista de Vamă) este o specie de un intelect net superior, de cele mai multe ori cu multiple abilități artistice. Sunt ușor de observat datorită coamei de culoare roșu aprins și privirile răutăcioase pe care sophisticatae comunae și iedere pedagogicus le aruncă asupra lor. Sociabile, relaționează bine cu orice specie și formează legături afective cu cei din supraspecia pletosus. Singura lor slăbiciune reprezintă magneții care pot interfera cu masa impresionantă de fier pe care acestea le poartă sub formă de accesorii.

Există și forme pitice ale speciilor menționate anterior, precum ciutanis metalistos, ciutanis melancholica, ciutanis scliphositae sau ciutanis fotbalisticos. Cel mai deosebit este, totuși, ciutanis libidinosus, care, în încercarea sa disperată de a atrage atenția speciilor mai mature, își lauda strident aventurile sexuale fictive.

Spre final, insist să menționez că speciile prezentate sunt cele clasice, tipice, nealterate. Există, în 40% din cazuri, combinații care pot avea efecte ciudate, precum scliphositae superbă cu trăsături de venus melancholica, fotbalisticul obsesio cu trăsături de masculus sentimentalus, pletosus hipsterio cu trăsături de masculus depopulatae ș.a.m.d. Speram să revenim și cu numărul următor, unde vă vom prezenta numeroase specii de homo pedagogicus, la fel de diversificate, complexe și interesante precum cele de homo hormonalis.

Șoarecii noștri de pază

-inspirat din evenimente reale-

   
      Orașul se desfășoară în aceeași veșnică forfotă cauzată de haite de câini drăgăstoși ce se gudură pe lângă bătrâni în bastoane, ronțăind jucăuși câte un membru; mașini care circulă civilizat pe străzile selenare, șoferi care se binecuvântează între ei de mamă, decedați și apartenențe religioase. În secția 4 de Poliție, aflată pe strada Corigenței numărul 1, mult iubiții noștrii păstrători de liniște și ordine discută problematica sucului de malț de după serviciu, a naturii mult prea generoase cu diferite elemente de sex feminin supra-mediatizate, a sportului și culturii fotbalului. În același timp, aceștia își focalizează unanim privirile către diferite fotografii de pe internet, ilustrând dame în lenjerie intimă, bineînțeles, cu scopul de a găsi un cadou potrivit nevestelor lor. În camera de interogare, căpitanul Nevrotescu își blagoslovește călduros subalternul:
     -Bai, idiotule, cum ai putut să lași o femeie să fie bătută în plină zi, pe stradă?
     -Pai... cu grijă și atenție, dom' căpitan.
     -Tu îți bați joc de mine?!
     -Nu, vorbesc serios! zise polițistul, scuzându-se. A trebuit să am grijă să nu mă vadă bătăușul și atenție la boscheți când fugeam. Nu ai zis mata că bocancii din dotare e noi și lustruiți și că tre' să avem grije de ei ca de ochii din cap?  
     -Pai, de la ce a început toată tărășenia asta? întrebă superiorul.
     -Dom' căpitan, să trăiți! Deci, era două femei care vroia să vadă... d-alea... la control, știi mata, în autobuz...
     -Bilete.
     -Da! Așa! Deci vroia să vadă bileturi. Și a intrat odată un bețivan d-ăla prost...
     -I-auzi! reuniune de familie. Și vezi că ești un om al legii. Un reprezentant al ordinii și liniștii naționale! zise căpitanul emoționat. Vorbește civilizat, băi, dobitocule, bai!
     -Să trăiți, dom' căpitan. Deci, în mijlocul de transport în comun a penetrat un individ influențat puternic de influența de alcool. O individă de sex feminin a cerut actele la control căci acesta nu deținea la el dovadă la achitare la preț la bilet la purtător. Acesta răspunde violent... aaa... apostând-o fizic, verbal, mental, psihic și telekinetic cu pumnii și picioarele, care deci, în burtă.
     -Știi ceva, mai bine zi cu vorbele tale, că deja văd că te îneci.
     -Să trăiți, dom' căpitan! Deci, intră ăsta beat mort, n-avea bilet și vine controloarea. Ăsta începe s-o facă pe controloare ca-n Mortal Kombat. Eu mă prefac că nu aud și că nu văd, așa că o fetiță cam de liceu începe să urle la mine că cică "Alo! Poliția, Ce faceți, stați cu mâinile în sân? Halal reprezentanți ai legii românești, halal protecție și pază!". Eu îi răspund că nu știu cine e aia și cobor la prima stație, apoi încep să alerg. Dar, stați, că n-am terminat.
      -Stai o secundă, doar o curiozitate, mă, tu câte clase ai? întreabă căpitanul.
      Polițistul se umfla în pene, și, aranjându-și părul, își îndreaptă spatele pentru a răspunde răspicat:
      -Dom' căpitan, să trăiți, dom' căpitan! Deci am doișpe' clase, Bacu l-am luat cu... aaaa... 6.10!
      -Hai, mă, lasă-mă, pe cine încerci să minți? Zi câte clase ai?
      -...unșpe'
      -Ma!
      -... păi...șase. Defapt opt, că a patra și a cincea le-am făcut de două ori! Deci am terminat gimnaziul!
      -Bine, mă, bravo! Sunt mândru de tine! Ești un adevărat...inept!
      -Să trăiți! Deci, mersi frumos. Da' ce înseamnă?
      -Deștept! Înseamnă că ești un adevărat geniu, bă, boule! Ia zi, ce-ai făcut în continuare?
      -Deci da. Deci am început să alerg prin parc da' fugea și câinii dupe mine și a trebuit să o iau pe coclauri. Într-un boschete era doi care... știi mata...e rușine... se juca de-a mama și de-a tata.
      -Pai bine, mă, imbecilule, ăla era viol! Tu ai stat degeaba?
      -Apăi, nu, dom' căpitan, că femeia țipa și, zic eu, îi plăcea. Le-am zis doar să se iubească mai încet, că era doi copii mai încolo. În fine, am ieșit apoi din parc și pe drum îmi intersectez traiectoria cu un individ care purta în spate un ghiozdan. Nimic suspect, zice unii, dar cu ochii mei care e de vulturi văd că are praf alb pe la degete și zic "gata, e clar, asta e dilar d-ăla de entobotaniste de vinde la puradei".
       -Hai, mă, așa, pe stradă? răspunde sceptic superiorul.
       -Da! Da' las', dom' căpitan, că l-am frăgezit eu bine cu bastonul din dotare, că așa merită nenorociții ăștia de drogați! Da' nasol că la analiza chimicologica de la laborator când am dat cu limba, am aflat stupefiat cu stupoare că era praf de cretă.
       -Mă, incapabilule! urlă Nevrotescu disperat. Ai bătut un copil nevinovat!
       -Las', dom' căpitan, că poate ta'su era ocupat și i-am făcut un favor.
       -Doamne, înnebunesc... Ai terminat?
       -Nu! Stați să vedeți, să trăiți! Deci trec eu pe lângă cap de linie acolo, la piață, știi mata. Ce să vezi, era acolo controloarele cu ochii vineți care se lua de un copil. Halal priveliște. M-am băgat și eu i-am zis vreo două de mamă, că era fata aia din autobuz. Nesimțiți, tinerii ăștia, merge fără bilet și se mai și ia în gură cu alea de controlează.
        -... Tu mă bagi la balamuc.
        Nu s-a mai auzit de căpitanul Nevrotescu. Se zvonește că a plecat în concediu într-un sanatoriu de prin zonă. Mult iubiții noștrii păstrători de lege și ordine au terminat de apreciat damele cu nurii goi și și-au concentrat intelectul colectiv către rezolvarea misterului deschiderii frigiderului în scopul obținerii sucului de malț, căci doar, fără acesta și fără spargerea canonică de semințe nu se pot aprecia în mod corect discuțiile deloc meta-sportive de pe FotbalTV și spectacolul cultural de pe TarafTV. Pe aceeași stradă a Corigenței, cu același număr 1, în aceeași secție 4 de Poliție, omul legii adineaori povestitor își ocupă postul de căpitan. Undeva, în parc, o femeie țipă după ajutor, cel mai probabil din cauza plăcerilor erotice de nesuportat la care este supusă cu sau fără voie. Niște controloare cu ochii vineți explica civilizat,unui elev, deci bineînțeles, fără a-l jigni, a-l brusca sau a-i cere bani, importanța achitării prețului unui bilet. Pe o altă stradă, un copil într-o baltă de sânge înțelege subit pericolul consumului de praf de cretă și chiar la doi pași de acesta un cetățean turmentat este incapabil să înțeleagă de ce îl doare pumnul. În orașul cu forfota veșnică, haite de câini drăgăstoși, străzi selenare și șoferi bine dispuși poți dormi intodeauna asigurat că ești apărat.

Trăiască protectorii noștrii! 

Trăiască cei ce ne asigura nouă liniștea!

Ce nu-ți doresc eu ție, dulce Românie

Mă numesc Andrei Stamate și cele ce urmează a fi prezentate sper să servească generațiilor viitoare ca avertisment. Deși sunt conștient că voi deveni un om căutat odată cu împărțirea acestor lecturi, sau că voi fi luat drept nebun, țin să subliniez că toate evenimentele relatate sunt adevărate, observate cu ajutorul percepției nealterate de vreo substanță ilicită. La cei 37 de ani ai mei și o carieră de cercetător în domeniul fizicii cuantice, două doctorate și o slujbă pentru minister de abia câștig destui bani cât să-mi plătesc chiria pentru garsonieră, deci nu se pune problema de achiziționarea de droguri halucinogene. Dar destul cu prezentările.

            Totul a început când ni s-a semnalat că la 21.08.2014, ora 04:20 A.M. un obiect zburător neindentificat s-a prăbușit prin Munții Măcinului. Sponsorizarea de la Minister a venit prompt și mai generoasă că de obicei, echipa mea de 6 specialiști avea să primească o Dacie Solenza de serviciu și o trusă de scule pentru a putea studia minuțios rămășițele navei. De asemenea, echipei s-a alăturat și Mitică, specialist în limbile rusă, cantoneză, thailandeză și congoleză, în caz că vom fi nevoiți să comunicăm cu vreo specie extraterestră. După ce intrăm 5 în mașină, unul pe mașină și Mitică în portbagaj, pornim la drum. În ciuda faptului că sistemul nostru GPS se defectează, reușim să găsim epavă cu ajutorul unui cioban deosebit de sociabil care ne oferă și niște pâine, brânză și sare pentru eventualii noștrii vizitatori intergalactici, cărora trebuie să le arătăm ospitalitatea mioritică.

            Ajunși la locul prăbușirii, începem să notăm date despre epavă. Aceasta prezenta aceeași formă clișeu circulară de farfurie zburătoare și măsura 21 de metri în diametru. Deși venită de la milioane de ani-lumină, observăm o plăcuță de înmatriculare românească personalizată cu “Fanică, spaima la șosele”. Presupunând că este vreun suvenir cules de oaspeții noștrii spațiali, continuăm să investigăm. Descoperim trapa de intrare care este închisă etanș cu un material de culoare galbena-crem. Spre uimirea noastră, realizăm că substanța misterioasă nu era nimic altceva decât prenandez. Cu atenție, pentru a nu distruge probele, începem să lovim ușa din metal ieftin cu ciocanul din dotare, până când aceasta, zdrobită, cedează. Înăuntru descoperim numeroase ecrane și butoane de o tehnologie net superioară, dar și o pungă de semințe pe jumătate începută, aproximativ o mie de manele în format digital, însumând aproape 5 gigaocteți și jumătate de duzină de reviste deocheate ungurești. În centrul navei tronează un măr aurit ce emană o lumină stranie și un bilet ce prezintă o caligrafie, gramatică și ortografie deplorabilă:

             

“Ba matiz

           

Deci ba am gsit maru asta ji zike k pot ajunge în trecut ji vitor. vezi k’tzi iau mashinha k sha am ku k merghe. nush knd ajung aks.

                                                                                                                                 Ku drag eu.”

            Încercând să ignor tumora canceroasă ce începuse să se dezvolte pe retină din cauza limbajului, îmi îndrept atenția spre mărul aurit. Neputând să-mi rețin curiozitatea, îl iau în mână și presupun că funcționează prin comandă vocală.

            -Meniu! poruncesc eu cu jumătate de glas, fiind sigur că o să mi se răspundă printr-o tăcere care mă va face să pic pic de fraier în fața colegilor mei.

            -Limba Română Antică detectată! Bine ați venit în menul Evei, mărul atotcunoașterii. Pentru date și articole despre istorie, cultură și știință articulați “Wikipedia”. Pentru călătorie în timp și spațiu, articulați “Einstein”.

            Alegerea era evidentă. În timp ce prima opțiune îmi dădea acces la înțelepciune absolută și cunoaștere, a doua nu era nimic altceva decât o aplicație multimedia prost realizată sau vreo farsă.

            -Einstein! Articulez răspicat.

            -Ați selectat opțiunea “călătorie în timp. Vă rugăm articulați anul dorit.

            Din totdeauna am vrut să știu cum se va dezvolta glorioasa noastră societate românească. Situația curentă nu era deloc favorabilă, dar fiind un optimist înnăscut, vroiam să văd cum vor sta lucrurile când frâiele vor fi preluate de noua generație! După ce îmi cântăresc opțiunile câteva momente, decid că o sută de ani ar fi de ajuns pentru o redresare completă. Așa că, fără ezitări, continui:

            -2114!

            -Doriți să călătoriți în anul 2114 Înainte de Hristos.

            -NU NU NU NU! DUPĂ HRISTOS! DUPĂ HRISTOS!

            -Doriți să călătoriți în anul 2114 după Hristos. Avertisment! Călătoria în timp nu este complet testată și poate produce amețeli, vărsături, orbire temporară, leșin, șoc termin, infarct miocardic, accident cardio-vascular, dezinterie, demență, hemoragii interne, scleroze multiple, comă și/sau moarte. Doriți să continuați?

            -Tu ce crezi? Încerc eu să eschivez în ultimul moment pentru a-mi salva pielea.

            -Interpretez răspuns ambiguu cu “da”. Călătoria începe în 3.

            -NUUU STAI!

            -2

            -CUM NAIBA SE OPREȘTE TÂMPENIA ASTA?!

            -1

            -ALIN, ȘTEFAN, RADULE, SCOATEȚI-MĂ DE AICI!

            -0

            O lumină puternică, iar eu îmi pierd cunoștiința. Mă trezesc într-o alee întunecoasă, lângă o pubelă de gunoi și un câine care îmi ronțăie nonșalant piciorul. Mă ridic în picioare și încerc să găsesc pe cineva care să îmi poată da câteva indicații despre unde am ajuns. Mai tulburător, este faptul că, deși sunt în mijlocul M-tilor Măcinului, mă aflu într-un aparent centru urban. Încercând să dau de cineva care îmi poate explica unde am picat, nu reușesc să  găsesc decât un individ obscur, deosebit de generos în material adipos și care merge scuipând cu nesimțire semințe pe stradă. Neavând altă variantă, îl abordez:

            -Buna ziua, mă scuzați, știu că poate pare absurd, fantastic, dacă nu chiar ridicol, dar nu reușesc să îmi amintesc unde exact mă aflu, așa că aș aprecia dacă mi-ați acorda o infimă parte din timp pentru a mă putea ghida către un hotel, o stație de poliție sau orice altă clădire unde pot afla mai multe detalii despre acest loc.

            Individul mă privește lung și tăcut, cu gura ostentativ deschisă. După ce din colțul orificiului bucal se preling cantități impresionante de secreție salivară, acesta reușește să articuleze, arătând spre o clădire ovoidală.  

            -Aaa, aia!

            Intru în clădire și aflu cu stupoare că este intitulată, MecShaorma. Nu am fost niciodată amator de fast-food, dar având in vedere că această călătorie de 100 de ani în viitor mi-a cauzat o foame de... ei bine, ca și cum n-aș fi mâncat de 100 de ani, decid că nu este momentul potrivit să fac mofturi. Presupun că, datorită dobânzii, și, în cazul în care banca n-a falimentat, contul meu s-a îngrășat îndestul cât să-mi pot procura un meniu. În ciuda aspectului futurist, servirea a rămas aproximativ identică cu cea din 2014. Aștept civilizat să-mi vină rândul și salut casierul. Răspunsul vine răspicat și neașteptat. Acesta mă blagoslovește, folosindu-se de cuvinte ce nu pot fi repetate aici dar care implică numeroase organe copulative. Indignat, cer să vorbesc cu managerul. Băiatul, nedumerit și speriat, își cheamă superiorul, care începe să îmi reproducă verbal numeroase acte erotice cu mama, într-un maniera atât de detaliată încât mi-ar face propriul tată invidios. Ies furtunos din clădire, nervos și confuz în același timp, neînțelegând de ce am fost abordat așa agresiv. Subit, sunt apostat de către o doamnă:

            -Domn, domn! Voi venetzi cu mene! Voi venetzi cu mene!

            Curios, dar mai ales într-o nevoie disperată de explicații, accept să merg cu aceasta oriunde. Nu o să pierd timpul descriind vehiculul și drumul, tot ce merită menționat este faptul că ajung într-un apartament de dimensiuni impresionante, frumos amenajat și sunt întâmpinat de un domn înalt, îmbrăcat excentric, dar care mă salută prin metode civilizate, ce nu implică acte reproductive. Discuția ce a urmat avea să-mi schimbe complet viața:

            -Bună ziua, presupun că dumneavoastră sunteți chiar domnul Stamat.

            -Salutări, nu vă înșelați. Dar de unde știți?

            -Este o poveste lungă. Permiteți-mi să mă prezint: mă numesc Sile Shmenaru’ și v-am chemat aici pentru că sunt sigur că aveți nevoie de  numeroase explicații, din moment ce veniți de acum 100 de ani.

            -Evident,  puteți începe prin a spune cum ați aflat de unde vin eu.

            -Am sursele mele, dar asta nu este important. Trebuie să menționez că este o plăcere să am ocazia să îmi exersez cunoștiințele de Limbă Română Antică.

            -Poftim?

            -Aa, probabil că nu știți. Vedeți dumneavoastră, în 100 de ani, limba s-a schimbat radical. Se încearcă minimalizarea utilizărilor de vocale și numeroase grupuri de litere au fost înlocuite de “k”, “q”, “tz” sau “jm”. De asemenea, se încearcă minimalizarea numărului de reguli gramaticale și ortografice. Se aseamănă genului de limbă pe care o vorbeau tinerii din vremea dumneavoastră pe cand internetul încă mai exista.

            Încerc inutil să articulez un cuvânt, dar eșuez lamentabil. Sunetul ce îmi părăsește coardele vocale îl ajută pe domnul Shmenaru’ să îmi înțeleagă starea de șoc.

            -Este de așteptat această reacție. Trebuie să înțelegi că limba pe care o vorbiți este una inutil de complicată și de multe ori stupidă. Numeroase frazări și cuvinte erau luate drept greșeli și dezacorduri, când defapt nu erau nimic altceva decât limba urmându-și cursul natural. Dacă mai adăugăm și cantitatea absolut strigătoare la cer de sinonime și enunțări pompoase, mi se face rău că o vorbesc acum cu dumneavoastră, dar nu avem alte variante de comunicare. Uitați, permiteți-mi să vă conjug verbul pe care îl știați ca fiind “a fi” în limba romană modernă: “eu ieste, tu ieste, el/ea ieste, voi iesteți, noi iestem, ei/ele ieste”. Limba a fost, în decursul a 100 de ani, simplificată, ajungând să însumeze acum în jur de 2000 de cuvinte. Eu am avut nevoie, din cauza carierei alese, să studiez această Limbă Română Antică timp de 30 de ani, motivul pentru care sunt atât de fluent.

            -...Înțeleg... De ce... De ce m-a înjurat casierul de la restaurant.

            -Pentru noi, o societate complet diferită, evoluată dar scindată din România primitivă a anilor 2000, ceea ce dumneavoastră numiți “înjurături” nu sunt nimic altceva decât saluturi politicoase și reverențioase ce arată apropierea și încrederea.

            -Stai, domnule, puțin, îl întrerup eu agasat. Adică voi v-o băgați și v-o scoateți, scuză-mi expresia, în loc de “bună ziua”?

            -Exact! În funcție de lungimea imprecației, aceasta este mai reverențioasa, de exemplu, fraza “îmi....

            -Nu trebuie să-mi exemplifici, mulțumesc!

            -Fie cum vrei, ce alte nedumeriri mai aveți?

            -Nici nu știu de unde încep. De ce mașinile voastre au roți pătrate, de ce există un oraș în mijlocul Munților Macin, care este situația politică, a educație, a sănătății, a sportului!

            -Sa începem cu începutul. În primele 2 decenii ale secolului al XXI-lea, majoritatea șoferilor se plângeau de numeroasele gropi și neregularități aflate pe drumurile naționale. Niciodată nu v-a trecut prin cap că nu drumul e problema, ci roata mult prea circulară. Cercetătorii români au dezvoltat roata neregulată care s-a bucurat de un mare succes. Itemul doi, orașul este megalopolisul Constalcea. Mare parte din vechea Constanța este acum părăsită din cauza deșeurilor toxice, dar în 70 de ani acest oraș împreună cu Tulcea s-au extins într-o asemenea măsură pe orizontală încât s-au unit.

            -Ma bucur să aflu că Dobrogea s-a dezvoltat atât de mult. Dar la ce deșeuri toxice te referi?

            -Din cauza insuficienței de spațiu, s-a decis că orice deșeu poate fi aruncat oriunde. Navodari-ul atâta aștepta, și au început de prin 2026 să abandoneze deșeurile radioactive ascunse în camioane parcate în peninsulă. Când bebelușii au început să prezinte membre în plus, s-a decis mutarea orașului.

            -Cum o duce industria? întreb eu curios.

            -Simplu: nu există. Începând din 2030 importăm toate resursele necesare și ne împrumutăm de la FNI.

            -Dumnezeule, păi asta înseamnă că avem datorii gigantice!

            -Stii cât e numărul lui Avogadro?

            -6,022 ori 10 la puterea a 23-a.

            -Înmulțeste numărul ăsta cu 430 și o să aflii datoriile totale... În mii de euro.

            -Dar avem resurse naturale! De exemplu aurul de la Roșia Montană, știu că l-am vândut parțial, dar măcar ar fi acoperit o parte din cheltuieli.

            -A, dumneavoastră nu știți, în 2019 o parte din locuitorii din Roșia Montana au încercat să recupereze zăcământul de aur împreună cu niște protestatari. Forțele armate elvețiene au intervenit și victimele au fost în jur de 5000 printre rândurile românilor. Pentru acest incident, România a reacționat ca orice țară civilizată, membră a Uniunii Europene ale acelor vremuri și ne-am cerut public scuze și am promis elvețienilor totalitatea zacamantelor de metale prețioase pe o perioadă de 190 de ani.

            -Ce idioți au ales reprezentanții politici capabili de asemenea mârșăvii?

            -Păi asta e treaba, că nu s-au ales. Având în vedere fraudele și falsurile care se făceau în perioada alegerilor, s-a decis că mai eficient ar fi dacă posturile s-ar cumpăra într-o modalitate care să echivaleze cu prețurile autocarelor, buletinelor false, știți dumneavoastră la ce mă refer. Astfel, odată la 10 ani, candidații își prezintă oferta și tehnica de fraudă în fața unei comisii care apoi decide cine va ocupa postul.

            -Voi asta predați copiilor din școli? Nu vă este rușine?

            -Păi evident că în cele 72 de ore pe săptămână le predăm elevilor o gamă foarte largă de subiecte.

            -... Cred că o să leșin. Explică-mi și mie ce predați voi în sistemul educațional 12 ore pe zi?

            -Normal că un individ primitiv precum dumneavoastră venit de acum 100 de ani nu ar înțelege utilitatea unor subiecte precum tehnologia informației, unde studiem cele mai scumpe produse Apple (care apropo, au monopolizat piețele internaționale și au plasat primul președinte american robot), educație muzicală unde învățăm despre muzică clasică (guță, salam) și romantică (adi copilul de aur, valentina superfabuloasa) și muzica contemporană (DJ sacsi, DJ pârți). De asemenea avem 16 feluri de fizici teoretice, 20 de feluri de chimii și 39 de matematici. Studiem numeroase limbi străine precum congoleza, vietnameză, swahili, daneză, hindi, bengali dar și limbi moarte precum engleza, franceza, germana, româna veche.

            -Asta înseamnă că cine termină liceul iese un geniu!

            -Păi cei 0,54 la sută care iau bacul fără să-l plătească și nu mor de suprasolicitare nervoasă lucrează în domenii științifice pentru Statele Unite Europene sau pentru Republica Socialistă America. Începând din anii 90 ai secolului XX persoanele de un intelect superior au plecat în țări străine. Astfel, din 2089 media IQ pentru populația de peste 25 de ani în România se menține constantă la 75.

            -Președintele vostru ar trebui să fie linșat... Și ne mai plângeam noi, în 2014...

            -Te rog frumos să nu jignesti mândrul nostru Prin-Bulibașă Cămătaru Mercedes! El este primul președinte rrom din istoria noastră, și a reușit să remodeleze țara în statul mândru și frumos pe care îl avem acum!

            -Măcar mă bucur că am reușit să culturalizăm țiganii și să-i aducem la un stadiu în care nu mai există atâtea discordii etnice.

            -Defapt, după revoluția glorioasă a rromilor din 2048, când aceștia erau mai numeroși decât romanii, forma de guvernământ s-a schimbat în “Șatră constituțională” și puterea legislativă și executivă este deținută de Marea Adunare Rromaleză, împreună cu Prin-Bulibașa, iar puterea judecătorească a fost abolită. Limba noastră oficială este țiganeza iar imnul nostru este intitulat “Paranghelie pă sistem”. Moneda națională este loveaua sau iepuroiul.

            În acest moment decid că mi-a ajuns. Îi cer interlocutorului permisiunea de a mă întoarce acasă. Acesta, fără întrebări, îmi oferă o echipă de specialiști tehnici care, în 4 luni, reușesc să îmi construiască o navă spațio-temporală.  Mi se oferă rațiile necesare supraviețurii, adică 2 pungi de semințe, patru sticle de Cola și o duzină de reviste pornografice în limba maghiară. Le mulțumesc pentru ajutor și le urez sănătate, în ciuda faptului că vorbele mele sunt interpretate ca fiind injurii, apoi pornesc motorul cuantic și după nici 4 minute, mă prăbușesc cu nava la 50 de metri de epava originală. Sunt întâmpinat  de foștii mei colegi, care consideră că sunt un extraterestru și mă capturează. Sunt supus la numeroase probări și teste ale căror detalii nu vreau să le menționez, într-un final mi se oferă o hârtie și un pix.

            Jurnal de studiu: 28 August 2015

            La un an după capturarea specimenului extraterestru, comportamentul său s-a alterat drastic. După își termină de scris o scurtă poveste fantastică ce se aseamănă la început cu dispariția cercetătorului Andrei Stamate, ajungem la concluzia că extraterestrul este vinovat de răpirea acestuia și începem procedurile de interogare. Starea lui mentală degenerează iar momentan acesta nu este capabil decât să reproducă aceleași fraze.

            -SUNT NEBUUUUUN! ÎMI SPUN CĂ SUNT NEBUN, DAR EU NU SUNT! VOCILE DIN CAPUL MEU AȘA ÎMI ZIC! EU NU SUNT NEBUN! EU DOAR SUNT UN PROFET! AM VĂZUT! AM VĂZUT! ȚIGANII O SĂ CONDUCĂ LUMEA! ȚIGANII! ȚIGANII!