Agnosis

Eu simt.

Afirmi zeflemitoare privind întregul tău afect

cum ți se sparge-n vene cu anestezic

Eu văd.

Îmi spui senină când tot în jur

e doar o pâclă groasă lipsită de culoare

Eu înțeleg.

Tresar. M-ascund după Idee

Nu poate tot sa fie doar o simplă semioză

Eu știu.

Refuz să cred. Asemenea principii oculte

sunt bine ascunse vieților profane.

Eu spun.

Ascult. Încerc să îți răspund. Nu pot.

cuvintele-mi se scurg în colțul minții

Eu mor.

Și pleci. Eu strig. Te chem.

ascult tăcerea semnelor ce le-ai lăsat în urmă

aștept. gândesc. închid.

din mine răsare-o Alta, tabula rasa plină de speranță

extatic îi descriu ființarea în termeni monocromi, furați din tine

Te simt. Te văd. Te înțeleg. Te știu. Te spun. 

Anunț purtând intenții vindictive

dar ea fie n-ascultă, fie nu poate să cuprindă ci doar

dezbracă rostul meu și îmi răspunde

Minciuni, tu mori.

Confessionarium

I have stained this Temple.

I have stained my God.

I have stained the only quasi-physical representation of my mind with the sin of the articulate

and even that I have achieved poorly.

I have pushed emotion away only to let it take hold of me for the millionth time

and for the millionth and one I shall do it again

I have no mind

I have no purpose

I hold no truth

I have betrayed the Word and so It has left me

empty of thought, of beauty, of meaning

They classify this as human but it is not

It is schizoid, pathological and terrifying

I thirst for so much and yet

the Absolute eludes me, eclipsed by the I without which

my being cannot even express itself.

Father, you’ve left me and now

Into whose hands am I to commend my spirit?

If there even is such a thing anymore.

…

Hello?

Musicophilia

Point, point, point

Steady flow of auditory mana

Feed me through my own maze

Increments of time

So that I shall birth myself and that which I shall birth

Shall devour me into his flesh-made clock

Where I gestate for a single beat

Only to be thrown again out unto the world

Right on point

Aren’t I one edgy motherfucker

Omul-Eprubetă

Închis în teaca mea îngustă de siliciu

Ating cu varfurile degetor umbre,

Schițez pe marginile foii sumbre

Descrieri al unui crunt (și-nchipuit) supliciu.

Ridic dileme cu nechibzuință

Și le arăt prin sticlă altora să le aprobe

Iată-mi umilele idei anaerobe!

Să le închid să putrezeasc-aici mi-ar fi cu neputință.

Să fie oare marcă limpede a nebuniei

Lumii când mi le-ascultă iar mai apoi declară 

Cu sentențioase semne pecetluite-n ceară:

"Ești doar un biet copil ce s-a lăsat pradă mâniei."

Ca mai apoi, cu o indiferență crasă

Să mă fixeze pe stativ sub etichetă

Să-mi ardă mișelește limba la brichetă

Și să mă-nece-n praful producției în masă.

Eu mă titrez conform cerințelor impuse

Sperând naiv ca dizolvarea să-mi aducă faimă

Iata-mă orb corporatist lipsit de spaimă

Cu fețe-mi serbede din țări de lumea a treia aduse.

M-am formulat după rețeta neghioabă

Ce drept solutie-ați infierat în mintea mea naivă

Ca voi eu extenuat servesc sentința colectivă

Consum, mă mint, poftesc și port statutul drept podoabă.

Dar juriul tace, făcând abstracție de discurs

Formula lor de mult a fost standardizată

Ce sens mai are să acorzi vreun drept de judecată

Unui precipitat al carui om a fost cu-ndemânare scurs?

Lasă-l să-și sublimeze moartea spirituală

În clasice și sigure catrene neînsemnate

În ieftine figuri de stil din alte surse consemnate

Vărsându-și lipsa de talent în ordine virtuală.

Închis în teaca mea îngustă de siliciu

Ating cu varfurile degetelor semeni

Îmi plâng suita agonică de gemeni

Și mor într-al socialului serviciu.

Imitatio Dei

Domnul s, șezând turcește, se roagă dumnezeului timid

Bizar gest, bizară ora și mai bizară hierofania ce-o descoperă proaspăt căitul 

Într-un dulap 

"Nu ma lăsa să mușc din oameni căci carnea lor nu-mi place "

Murmură el unui prosop curat 

"Nu ma-ngroșa degeaba și nu ma mai intinde, lutul nu țipă când îl doare dar eu nu-s humă"

Ceru el cămășilor șifonate 

"Nu mai lăsa istorii să-mi urle în timpane, iar dacă nu

Asurzește-mă să nu mai îmi răsune slove afone născute din anxietate 

Cât despre tine 

Te știu, nu ești divin și nici măreț si-atotputernic dar ești asiduu

Încă te vrem, așa antisocial și blazat cum ești 

Te scoală și te-arată ei, mulțimii, să nu te mai descopere în metri cubi de obiecte inerte"

Încheie el cerința către un pulover și-o șosetă

Nu știu sa spun de ce ține să scuipe blasfemie acest protagonist al meu

Când n-are ochi sa doarmă și nici minte să viseze 

L-aș întreba dar mi-este teama să-l disturb

Totuși

Domnule S?

Ah. Nu. Exclus. Este pierdut 

Dragul meu domn s-a împăturit și s-a depozitat printre tricouri 

În locul său, un săculeț de naftalina, în capul său doar molii 

Ruga ii lasă un damf greoi de levănțică 

Iar dumnezeul lui încă se-ascunde printre rufe.

M-apucă groaza când ma gândesc ca

m-a părăsit fără măcar să-mi spună 

Un amin.

(te rog, nu o lăsa să sufere de singurătate)