E dezolant să
fii un lup…
Puțini pricep
cu-adevărat ce-nseamnă
să muști din
carne iar carnea să te muște
înapoi.
Rarisime sunt
oile care, spășite,
își întind
melancolic jugularele și-așteaptă
(mai mult din
politețe)
să-nfingă
colții câte-o fiară mai timidă.
A lor romantică
jertfă e evident futilă
căci toți cei
ce îndrăznesc să guste se-mpotmolesc în lâna
din care
obișnuiau stimabilii maeștrii sa-și plăsmuiască psihologii.
Noi ne scuzăm
penibil impotența
Nu, Domnișoară
Oaie, sub nicio formă nu sunteți dumneavoastră de vină
Vedeți, nouă,
tot mușcând din neant, ni s-au tocit caninii
Vă dăm
cuvântul de onoare că data viitoare vom prinde gust de sens
de Sine
și de sânge
Dar nu acum.
Dar nu acum.
Nu în absența
lui Păstor.
Vă rog să
ne-nțelegeți, suntem alergici la sofisme
Vă sfătuim să
vă găsiți alți lupi.
Eh, cum adică
cum?
Uitați,
deschideți-vă maxilarele atât cât să puteți mușca intimitatea altcuiva
Nu… nu… așa-i
prea mult, riscați să vă îndrăgostiți.
Atât
E îndeajuns
Acum stați
singură, cu gura căscată
până simțiți (sub)conștiința
cum vă urlă ca un lup.
Vai, ce blană
frumoasă, în patru tonuri de gri
vă vor spune orbii,
Ce fioros
mușcați din mine
vă vor spune
lașii
Cu ce șiretlic
machiavelic ați reușit să mă încolțiți
vă vor spune
proștii.
Gata. Metamorfoza
dumneavoastră e completă, Domnișoară Oaie
Trebuie totuși
să înțelegeți un lucru esențial
E dezolant să
fii un lup…
Uneori , când
vine Păstor, ne tunde
iar noi urlăm
la el și la Lună, revoltați
Păi cum, tu nu
vezi că noi suntem lupi
Dar tot
ce-aude Luna
E-un behăit
sinistru.
