Domnul s, șezând turcește, se roagă dumnezeului timid
Bizar gest, bizară ora și mai bizară hierofania ce-o descoperă proaspăt căitul
Într-un dulap
"Nu ma lăsa să mușc din oameni căci carnea lor nu-mi place "
Murmură el unui prosop curat
"Nu ma-ngroșa degeaba și nu ma mai intinde, lutul nu țipă când îl doare dar eu nu-s humă"
Ceru el cămășilor șifonate
"Nu mai lăsa istorii să-mi urle în timpane, iar dacă nu
Asurzește-mă să nu mai îmi răsune slove afone născute din anxietate
Cât despre tine
Te știu, nu ești divin și nici măreț si-atotputernic dar ești asiduu
Încă te vrem, așa antisocial și blazat cum ești
Te scoală și te-arată ei, mulțimii, să nu te mai descopere în metri cubi de obiecte inerte"
Încheie el cerința către un pulover și-o șosetă
Nu știu sa spun de ce ține să scuipe blasfemie acest protagonist al meu
Când n-are ochi sa doarmă și nici minte să viseze
L-aș întreba dar mi-este teama să-l disturb
Totuși
Domnule S?
Ah. Nu. Exclus. Este pierdut
Dragul meu domn s-a împăturit și s-a depozitat printre tricouri
În locul său, un săculeț de naftalina, în capul său doar molii
Ruga ii lasă un damf greoi de levănțică
Iar dumnezeul lui încă se-ascunde printre rufe.
M-apucă groaza când ma gândesc ca
m-a părăsit fără măcar să-mi spună
Un amin.
(te rog, nu o lăsa să sufere de singurătate)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu